Carpe diem! #1
Libra
Îmi amintesc foarte mult acum de zilele copilăriei. Toţi au avut dreptate când au spus că o să le simt lipsa, şi aşa a fost şi cu liceul, dar asta nu importă foarte mult acuma. Desigur că fiecare vârstă are avantajele şi dezavantajele ei, dar pe atunci ei îmi erau aproape şi întotdeauna mă primeau cu braţele deschise. Lucrurile păreau să atârne într-o balanţă, aveau un echilibru. Şi apoi... balanţa s-a clătinat. El s-a dus. Eram totuşi pe atât de naivă să nu pot înţelege aceasta pe deplin. În fine! Balanţei i-a luat ceva până a restabilit un oarecare echilibru; a atârnat mai greu de o parte, sau de alta, dar nu a fost o tragedie... tragedie hmpphh...
Şi apoi am devenit mare... balanşa s-a cutremurat, a revenit, ca mai apoi să se răstoarne !!!
...şi eram mare... ea s-a dus... şi eram destul de mare... am înţeles şi a durut... mi-am plâns Cerului durerea, dar ea tot s-a dus... am rămas să-mi plâng singură durerea.
Balanţa s-a răsturnat...
("Bunici")
